2021 a fost un an al provocărilor și pe plan imobiliar, însă în ciuda impedimentelor, ținând cont de experiența pe care o are în domeniu, Alphaville a reușit să anticipeze repercusiunile și s-a putut organiza din timp pentru a nu produce întârzieri ale etapelor de dezvoltare proiectate.
Cu o perspectivă strategică de extindere prin intermediul dezvoltărilor imobiliare, Alphaville a reușit să se impună în mijlocul marilor aglomerări urbane și să continue să se dezvolte, punând accent pe satisfacerea tuturor cerințelor de pe piață. Cu o experiență de peste 25 de ani în ceea ce privește construirea de case și apartamente, obiectivul primar al dezvoltatorului imobiliar brașovean a fost dintotdeauna redefinirea conceptului de „acasă”.
Povestea ansamblului rezidențial Arena a început în primăvara anului 2018 pe fosta platformă industrială Fartec, când Alphaville s-a făcut remarcat pe piața imobiliară din Brașov prin finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte, în cartierul Răcădău, totalizând peste 360 de locuințe. Prin construcția acestui nou ansamblu rezidențial, dezvoltatorul brașovean a dorit să îmbine cu succes tradiția, creația si siguranța și să pună bazele unui nou proiect imobiliar autentic care restabilește limitele inovației și profesionalismului.
„Live up to your dreams” este sloganul-promisiune, care stă la baza proiectului Alphaville Arena. Conceptul propune un design avangardist cu apartamente spațioase, departe de agitația orașului, dar suficient de aproape de centrul acestuia, la doar câteva minute distanță. Complexul rezidențial de top cuprinde o zonă rezidențială cu dotări și finisaje premium, apartamentele având încălzire în parsodealp și sisteme smarthome, ideale pentru un stil de viață aparte.
Obstacole depășite
Anul 2021 a fost într-adevăr un an al provocărilor și în domeniul imobiliar. „Precum majoritatea dezvoltatorilor din domeniul imobiliar, principala provocare pe care am resimțit-o în mod evident anul acesta au fost efectele clare ale pandemiei care a forțat producătorii să blocheze producerea de materiale și să crească prețurile pentru materialele de construcții considerabil. Cu toate acestea, economia nu a încetinit și a existat o cerere ridicată pentru achiziție, lucru care a produs blocaje semnificative în termenele de livrare. Din fericire, vasta noastră experiență ne-a ajutat să anticipăm repercusiunile ce aveau să apară și ne-am putut organiza la timp pentru a nu produce întârzieri etapelor de dezvoltare ale ansamblului”, au explicat reprezentanții Alphaville.
Astfel, anul 2021 s-a încheiat cu predarea tuturor apartamentelor din prima etapă și vânzarea a peste 60% de apartamente etapei a doua din ansamblul Arena. „Intrăm în anul 2022 cu o construcție a celei de-a doua etape finalizată în proporție de 80% cu termen de predare către clienți în vară și cu faza a III-a în plină desfășurare, care a atras și ea deja peste 20% din clienți”, au precizat reprezentanții dezvoltatorului.
Costurile vor rămâne ridicate și în 2022
În ceea ce privește estimările Alphaville din punct de vedere economic și al dezvoltării imobiliare pentru noul an, costurile pentru construcții vor rămâne cel puțin la fel de ridicate ca în 2021, însă speră la venituri mai mari. „Spre deosebire de alți dezvoltatori care s-au blocat în eliberarea autorizațiilor de construire, proiectul nostru este avizat încă din anii precedenți, ceea ce ne oferă un avantaj substanțial în păstrarea promisiunilor față de viitorii clienți. De asemenea, varietatea de produse pe care o putem oferi celor interesați de achiziția unui apartament, respectiv imobile finalizate, în curs de predare în 2022 și în 2023, este un element important al ecuației succesului imobiliar”, au punctat reprezentanții Alphaville. Astfel, pentru 2022, prioritară este finalizarea celei de-a doua etape a ansamblului și continuarea celei de-a treia etape.
Implicare în comunitate
Deși brandul Alphaville este unul de sine stătător pe piața imobiliară brașoveană, dezvoltatorul brașovean a menținut aceeași traiectorie ascendentă și în ceea ce privește angajarea în evenimente cu profil imobiliar, acțiuni caritabile și evenimente de marcă din Brașov. „De-a lungul timpul a fost necesar să construim și să menținem aceeași echipă complexă, încă de la începutul proiectului, formată din specialiști în domeniile lor de activitate, care să ne fie alături în sprijinirea și consolidarea brandului. Un alt aspect important care ne-a ajutat să menținem imaginea pe care am construit-o în toți acești ani și anume acela a unui brand în care oamenii pot avea încredere, a fost transparența cu care i-am întâmpinat și respectarea termenelor de predare ale apartamentelor”, au menționat reprezentanții Alphaville.
Alphaville s-a implicat constant în dezvoltarea comunității prin sprijinirea celor care au puterea să schimbe viitorul în bine. Alături de Fundația Alber, dar și individual, a susținut și finanțat asociații și fundații care au la bază implementarea de campanii educaționale pentru tineri prin formarea de generații care să cunoască și să înțeleagă valoarea patrimoniului natural și cultural și activități de conștientizare și prevenție în sănătatea mintală (Asocițtia Carpaterra, Asociația Academia de bine), fundații care sprijină comunitățile persoanelor cu dizabilități (de exemplu Fundația Rafael) sau care se luptă constant pentru crearea unui scut împotriva sărăciei și susținerea creșterii nivelului de trai al familiilor cu situații financiare precare (cum ar fi cazul Fundației Bucuria Darului).
Susținere pentru noua generație
„Cu siguranță, Alphaville Arena și Fundația Alber vor continua să investească în parteneriate echitabile cu organizațiile non-profit, asociațiile de persoane sau profesioniști care au o viziune similară cu a noastră. Ne dorim să rămânem și în anul 2022 un pilon de susținere al proiectelor bine gândite care să asigure accesul noii generații la cunoștințe și modele pentru a aduce un plus de valoare și proiecte de responsabilitate socială, prin care comunitatea se poate dezvolta în siguranță”, ne-au declarat reprezentanții Alphaville.